Videoclipuri

Imagini

Protectia mediului

             Realitatile zilelor noastre arata ca secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri si transformari ale civilizatiei omenesti, dar si cele mai complexe si uneori nebanuite efecte asupra vietii.

Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice si a dezvoltarii fara precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie prima si energie pentru productia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensa a resurselor pamântului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele energetice. Ca urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce afecteaza mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regasesc în aer, apa si în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezentei dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si a utilizarii unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosfera importante cantitati de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, saruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei, în general, si direct sau indirect asupra omului.

La acest sfârsit de secol si început de mileniu, lumea se afla în efervescenta. Schimbarile care au avut loc si vor avea loc, creeaza, într-o viziune optimista, sperante si pentru remedierea fie si treptata a mediului înconjurator. În tumultul generalizat al schimbarilor, trebuie sa tragem înca un semnal de alarma legat de mediul înconjurator si de supravietuirea omului si a existentei vietii pe Terra.

“Mediul natural”, adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si subsolul si formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci când vorbeste despre mediul înconjurator.

O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare în parte un “ecosistem” care se interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu în cautarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si pentru exponentul sau rational – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.

Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzând atât de factori terestri, cât si cosmici (radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa întelegem implicatiile care pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelas timp.

Mediul înconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupând o dubla pozitie: de “component” al mediului si de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu înconjurator” are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate în toata complexitatea lor.
Prin “resurse naturale” se întelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului înconjurator ce pot fi folosite în activitatea umana:
resurse neregenerabile – minerale si combustibili fosili;
resurse regenerabile – apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;
resurse permanente – energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor.

În întreaga activitate a mediului înconjurator se urmareste nu numai folosirea rationala a tuturor aceste resurse, ci si corelarea activitatii de sistematizare a teritoriului si localitatilor cu masuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de productie cat mai putin poluante si echiparea instalatiilor tehnologice si a mijloacelor de transport generatoare de poluanti cu dispozitive si instalatii care sa previna efectele daunatoare asupra mediului înconjurator, recuperarea si valorificarea optima a substantelor reziduale utilizabile.

Astfel notiunea de “mediu înconjurator” cuprinde de fapt, toate activitatile umane în relatia om-natura, în cadrul planetei Terra.
Când se vorbeste de progres sau de saracie, se vorbeste de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurator care caracterizeaza planeta noastra la un moment dat, caci între toate acestea si poluarea, degradarea apei si a aerului, amenintarea paturii de ozon, desertificarea, deseurile toxice si radioactive si multe altele, exista o strânsa interdependenta.

În toate civilizatiile care s.au dezvoltat pâna în secolul al XVII-lea, de natura predominant agricola,”pamântul era baza economiei, vietii, culturii, structurii familiei si politicii”, viata era organizata în jurul satului, economia era descentralizata, astfel ca fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar. Energia chieltuita corespundea în esenta lucrului fortei musculare, umana sau animala, rezervelor de energie solara înmagazinata în paduri, utilizarii fortei hidrauliuce a râurilor sau mareelor, fortei eoliene.

Natura reusea pâna la urma sa refaca padurile taiate, vântul care unfla velele, râurile care puneau în miscare rotile, deci sursele de energie utilizate de civilizatiile agricole erau regenerabile.

Odata cu sporirea populatiei globului, ce a decurs paralel cu perfectionarea organizarii sociale si, în special odata cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele doua secole, încercarea omului de a domina în lupta aspra cu natura, de a-i smulge lacom bogatiile ascunse, începe sa aiba tot mai mult succes. Peste un miliard si jumatate din populatia actuala a Terrei apartine civilizatiei industriale.

Industrialismul a fost mai mult decât cosuri de fabrica si linii de asamblare. A fost un sistem social multilateral si bogat care a influentat fiecare aspect al vietii omenesti. Cresterea economica, enorm accelerata, se bazeaza în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuita prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: carbuni, titei, gaze naturale.

Alvin Toffler observa cu sarcasm: “Pentru prima data o civilizatie consuma din capitalul naturii, în loc sa traiasca din dobânzile pe care le dadea acest capital!”.

Problema rezidurilor activitatilor umane a luat proportii îngrijoratoare, prin acumularea lor provocând alterarea calitatii factorilor de mediu. Aceste alterari sunt cauza unor dezechilibre în fauna si flora si an sanatatea si bunul mers al colectivitatii umane din zonele supraaglomerate.

Impactul depozitelor de deseuri industriale si urbane asupra mediului

 

         In general, ca urmare a lipsei de amenajari si a exploatarii deficitare, depozitele de deseuri se numara printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact si risc pentru mediu si sanatatea publica.

Principalele forme de impact si risc determinate de depozitele de deseuri orasenesti si industriale, in ordinea in care sunt percepute de populatie, sunt:

modificari de peisaj si disconfort vizual;

poluarea aerului;

poluarea apelor de suprafata;

modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile invecinate.

Poluarea aerului cu mirosuri neplacute si cu suspensii antrenate de vant este deosebit de evidenta in zona depozitelor orasenesti actuale, in care nu se practica exploatarea pe celule si acoperirea cu materiale inerte.

Scurgerile de pe versantii depozitelor aflate in apropierea apelor de suprafata contribuie la poluarea acestora cu substante organice si suspensii.

Depozitele neimpermeabilizate de deseuri urbane sunt deseori sursa infestarii apelor subterane cu nitrati si nitriti, dar si cu alte elemente poluante. Atat exfiltratiile din depozite, cat si apele scurse pe versanti influenteaza calitatea solurilor inconjuratoare, fapt ce se repercuteaza asupra folosintei acestora.

Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deseuri este un proces ce poate fi considerat temporar, dar care in termenii conceptului de “dezvoltare durabila”, se intinde pe durata a cel putin doua generatii daca se insumeaza perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), refacere ecologica si postmonitorizare (15-20 ani).

In termeni de biodiversitate, un depozit de deseuri inseamna eliminarea de pe suprafata afectata acestei folosinte a unui numar de 30-300 specii/ha, fara a considera si populatia microbiologica a solului. In plus, biocenozele din vecinatatea depozitului se modifica in sensul ca:

in asociatiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate;

unele mamifere, pasari, insecte parasesc zona, in avantajul celor care isi gasesc hrana in gunoaie (sobolani, ciori).

Desi efectele asupra florei si faunei sunt teoretic limitate in timp la durata exploatarii depozitului, reconstructia ecologica realizata dupa eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul biologic initial, evolutia biosistemului fiind ireversibil modificata. Actualele practici de colectare transport /depozitare a deseurilor urbane faciliteaza inmultirea si diseminarea agentilor patogeni si a vectorilor acestora: insecte, sobolani, ciori, caini vagabonzi.

Deseurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sanatate datorita continutului lor in substante toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solventi, uleiuri uzate.

Problema cea mai dificila o constituie materialele periculoase (inclusiv namolurile toxice, produse petroliere, reziduuri de la vopsitorii, zguri metalurgice) care sunt depozitate in comun cu deseuri solide orasenesti. Aceasta situatie poate genera aparitia unor amestecuri si combinatii inflamabile, explozive sau corozive; pe de alta parte, prezenta reziduurilor menajere usor degradabile poate facilita descompunerea componentelor periculoase complexe si reduce poluarea mediului.

Un aspect negativ este acela ca multe materiale reciclabile si utile sunt depozitate impreuna cu cele nereciclabile; fiind amestecate si contaminate din punct de vedere chimic si biologic, recuperarea lor este dificila.

    Problemele cu care se confrunta gestionarea deseurilor in Romania pot fi sintetizate astfel:

depozitarea pe teren descoperit este cea mai importanta cale pentru eliminarea finala a acestora

depozitele existente sunt uneori amplasate in locuri sensibile (in apropierea locuintelor, a apelor de suprafata sau subterane, a zonelor de agrement);

depozitele de deseuri nu sunt amenajate corespunzator pentru protectia mediului, conducand la poluarea apelor si solului din zonele respective;

depozitele actuale de deseuri, in special cele orasenesti, nu sunt operate corespunzator: nu se compacteaza si nu se acopera periodic cu materiale inerte in vederea prevenirii incendiilor, a raspandirii mirosurilor neplacute; nu exista un control strict al calitatii si cantitatii de deseuri care intra pe depozit; nu exista facilitati pentru controlul biogazului produs; drumurile principale si secundare pe care circula utilajele de transport deseuri nu sunt intretinute, mijloacele de transport nu sunt spalate la iesirea de pe depozite; multe depozite nu sunt prevazute cu imprejmuire, cu intrare corespunzatoare si panouri de avertizare.

terenurile ocupate de depozitele de deseuri sunt considerate terenuri degradate, care nu mai pot fi utilizate in scopuri agricole; la ora actuala, in Romania, peste 12000 ha de teren sunt afectate de depozitarea deseurilor menajere sau industriale;

colectarea deseurilor menajere de la populatie se efectueaza neselectiv; ele ajung pe depozite ca atare, amestecate, astfel pierzandu-se o mare parte a potentialului lor util (hartie, sticla, metale, materiale plastice);

Toate aceste considerente conduc la concluzia ca gestiunea deseurilor necesita adoptarea unor masuri specifice, adecvate fiecarei faze de eliminare a deseurilor in mediu. Respectarea acestor masuri trebuie sa faca obiectul activitatii de monitoring a factorilor de mediu afectati de prezenta deseurilor.

Poluarea atmosferei

Poluarea mediului ambiant este una dintre problemele cele mai actuale si cele mai importante ale omenirii. Aceasta problema a fost tratata cu ingaduinta pana acum 15-20 de ani, dar in conditiile dezvoltarii tehnico-stiintifice, pe de o parte, si a tendintei obtinerii unei rate cat mai mari a profitului, pe de alta parte, problema protejarii naturii a devenit o preocupare majora atat pentru oamenii de stiinta din diverse domenii cat si pentru oamenii politici.

Pe langa sursele majore de poluare accidentala petrecute in Italia, India sau Ucraina, exista activitati poluante curente si continue, mai agresive (poluari industriale).

Agentii poluanti afecteaza nu numai zona in care sunt produsi. De exemplu, degajarea pulberilor radioactive in urma accidentului de la Cernobal a afectat o mare parte din Europa. Dioxidul de carbon care rezulta in urma arderii combustibililor fosili afecteaza clima prin asa-numitul efect de sera.

Ploaia acida, rezultata din deversarea in atmosfera a noxelor industriale modifica echilibrul ecologic.

Efectul de sera

Se produce ca urmare a captarii de catre dioxidul de carbon ori alte substante aflate in atmosfera a radiatiilor ultraviolete.

Ploile acide

Au aparut pentru prima data in Scandinavia. Acum sunt o problema stringenta a majoritatii tarilor industrializate. Pestii dispar din lacuri, suprafetele cladirilor si statuile din marmura sunt corodate, padurile se usuca. in mod natural, apa de ploaie acida are un caracter slab acid, datorita reactiei sale cu dioxidul de carbon. Ploile acide sunt rezultatul reactiei oxizilor de sulf si de azot cu apa. Acesti oxizi se formeaza in diverse procese industriale, arderea combustibililor in centrale electrice, in motoarele cu ardere interna s.a.

Contributia acidului sulfuric la ploile acide este de 2/3, in timp ce contributia acizilor azotului este sub 1/3.

Combaterea poluarii atmosferice

Combaterea comporta trei etape:

- depistarea surselor de poluare;

- controlul analitic al acestor surse;

- masuri de combatere a poluarii pe termen scurt, mediu si lung.

Poluarea solului

Solul poate fi poluat :

- direct prin deversari de deseuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din ingrasaminte si pesticide aruncate pe terenurile agricole ;

- indirect, prin depunerea agentilor poluanti ejectati initial in atmosfera, apa ploilor contaminate cu agenti poluanti “spalati” din atmosfera contaminata, transportul agentilor poluanti de catre vant de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.

In ceea ce priveste poluarea prin intermediul agentilor poluanti din atmosfera, se observa anumite particularitati. Spre exemplu, ca regula generala, solurile cele mai contaminate se vor afla in preajma surselor de poluare. Pe masura, insa, ce inaltimea cosurilor de evacuare a gazelor contaminate creste, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scadea ca nivel de contaminare dar regiunea contaminata se va extinde in suprafata.

Nivelul contaminarii solului depinde si de regimul ploilor. Acestea spala in general atmosfera de agentii poluanti si ii depun pe sol, dar in acelasi timp spala si solul, ajutand la vehicularea agentilor poluanti spre emisari. Trebuie totusi amintit ca ploile favorizeaza si contaminarea in adancime a solului.

Intr-o oarecare masura poluarea solului depinde si de vegetatia care il acopera, precum si de natura insasi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmarirea persistentei pesticidelor si ingrasamintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul econamic si de protejare a mediului cere ca atat ingrasamintele cat si pesticidele sa ramana cat mai bine fixate in sol. in realitate, o parte din ele este luata de vant, alta este spalata de ploi, iar restul se descompune in timp, datorita oxidarii in aer sau actiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol.

Poluarea apei

            Poluarea apei curgatoare este de obicei invizibila deoarece agentii poluanti se dizolva in apa. Oricum , exista si exceptii cum ar fi detergentii care produc spuma ,sau titeiul si reziduurile netratate care plutesc la suprafata . Toti agentii poluanti pot fi detectati in laboratoare prin teste biochimice standardizate . Din aceste teste rezulta un nivel care determina gradul de extindere al poluarii si cel de puritate relativa a apei .

Se poate monitoriza si efectul pe care-l are poluarea asupra plantelor si animalelor si aceasta este o alta metoda prin care oamenii de stiinta pot determina nivelul de poluare .

Modul de infestare al apelor

Poluantii ajung in apa printr-o serie de surse , direct sau indirect , invariabil prin actiuni umane , fie ele acide , deversari deliberate , revarsari sau infiltrari .

Sursa cu cel mai mare numar potential de poluare este agricultura , care in Anglia si Tara Galilor ocupa aproape 80% din totalul uscatului . Reziduurile netratate de la fermele zootehnice sunt imprastiate pe terenuri si o parte isi croiesc drum pana la cursurile de apa .

Anual , fermierii din Anglia si Tara Galilor imprastie pe terenurile lor 2,5 milioane de tone de azotati , fosfati si alte ingrasaminte si o parte din acesti fertilizatori ajung in apa . Unii sunt compusi organici care persista in mediu mai multi ani , patrunzand in lantul alimentar si cauzand probleme ecologice . Compusii organici clorurati , care au proliferat in anii 1950 , sunt astazi complet interzisi in Marea Britanie .

Ecosistemele apelor curgatoare sunt tot mai amenintate de reziduurile care se scurg din fermele piscicole , din cauza produselor farmaceutice folosite aici pe scaralarga pentru a preveni raspandirea bolilor .

Silvicultura si sistemele de imbunatatiri funciare cauzeaza si ele deversarea unor substante toxice in apele curgatoare , mai alesfier, aluminiu si cadmiu . Cu imbatranirea padurii , solul devine mai acid, iar in timpul ploilor torentiale cantitati mari de acid se preling pe pante ucigand flora si fauna din jur .

Reziduurile de la animale sunt de 100 de ori mai toxice decat apele reziduale tratate rezultate din instalatiile de canalizare si deversate in cursurile de apa , cauzeaza catastrofe ecologice majore . In Marea Britanie 95% din apele de canalizare sunt tratate dar restul este deversat in rauri , cauzand proliferarea bolilor .
Poluantii sunt de doua tipuri : particule poluante, cum ar fi cenusa , funinginea , praful si suspensiile solide minuscule , sau gaze, ca bioxidul de sulf sau oxidul de azot . Acestea sunt emise de industrie sau agricultura . acizi concentrati (sulfurici sau azotici ) .
Deplasarea poluantilor
Termenul care descrie modul in care poluantii patrund in rezervele de apa este ,,percolare”.
Poluantii pot fi sub forma solida sau lichida .

Atunci cand pe uscat se depoziteaza resturi , o cantitate mica este dizolvata de ploaie si se infiltreaza in apa freatica . In cele din urma aceasta patrunde in cursurile locale de apa .

Daca reziduurile sunt lichide , patrund mai repede in rezervele de apa potabila . Substantele aplicate pe plante devin inactive in contact cu solul si patrund in sistemul hidrologic local , sau se infiltreaza in sol amestecandu-se cu apa freatica . Pana la 80% din substantele cu care se trateaza plantele se pierd imediat dupa aplicare deoarece ele nu pot fi aplicate exact pe planta si patrund astfel in sol.

Timpul necesar poluantilor (nitrati sau fosfati ) pentru a patrunde din sol in panza de apa freatica nu este cunoscut cu exactitate , dar in multe cazuri pare a fi de zeci pana la cateva mii de ani . Poluantul este in aceste cazuri considerat un deversat in mediu .

Efectele asupra florei si faunei
Unul dintre cele mai obisnuite semne ale poluarii apelor este vegetatia verde de la suprafata , cunoscuta ca eutrofie . Plantele acvatice si algele se dezvolta la suprafata apelor , atunci cand apa este imbogatita cu un amestec de compusi care s-au infiltrat din solurile din apropiere .
In ultimii 20 de ani situatia a devenit alarmanta deoarece 500 din marile bazine din Marea Britanie sunt astazi verzi si toxice datorita poluarii .

Apa poluata a devenit un mediu propice pentru dezvoltarea diverselor specii periculoase debacterii, protozoare si ciuperci . Specii de bacterii , cum ar fi salmonella si listeria sau de protozoare , cum ar fi criptosporidium si giardia , sunt foarte periculoase pentru om, la fel cum , in secolul XIX , a fost si holera in Europa .

Stratul verde de la suprafata apelor actioneaza ca un invelis gros prin care razele soarelui nu pot patrunde spre straturile din adancuri . Astfel , plantele acvatice care produc oxigenul necesar nevertebratelor sau vertebratelor acvatice mor .In plus , anumite specii de alge albastre produc substante toxice care omoara pestii si alte organisme acvatice . Ca urmare , multe activitati de agrement pe lacuri sunt interzise in lunile de vara din cauza algelor si a toxicitatii . Proliferarea algelor apare in lacuri si bazine si din alte doua cauze : defrisarea padurilor si aplicarea de fertilizatori arborilor din paduri , in urma carora apar infiltratii de substante chimice in apa .

Ploaia acida a cauzat catastrofe ecologice majore in Canada , Statele Unite si in nord-vestul Europei . Din cele 85.000 de lacuri din Suedia, 16.000au devenit acide si 5.000 sunt complrt depoluate de pesti . Din 1976, 4.000 de lacuri au fost tratate cu apa de var pentru a neutraliza acidul si a restaura echilibrul .

Poluarea mediului inconjurator

                  Cele mai des întâlnite forme de poluare sunt: poluarea apei, poluarea solului, poluarea aerului (atmosferica). Aceste elemente de baza vietii omenesti se pare ca sunt si cele mai afectate de actiunile iresponsabile ale fiintei omenesti.

Solul, ca si aerul si apa este un factor de mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. De calitatea solului depinde formarea si protectia surselor de apa, atât a celei de suprafata cât mai ales a celei subterane.

Apa este un factor de mediu indispensabil vietii. Ea îndeplineste în organism multiple functii, fara apa toate reactiile biologice devenind imposibile. Lipsa de apa sau consumul de apa poluata are multiple consecinte negative asupra omului si sanatatii sale.

Poluarea reprezinta modificarea componentelor naturale prin prezenta unor componente straine, numite poluanti, ca urmare a activitatii omului, si care provoaca prin natura lor, prin concentratia în care se gasesc si prin timpul cât actioneaza, efecte nocive asupra sanatatii, creeaza disconfort sau împiedica folosirea unor componente ale mediului esentiale vietii. (Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm, 1972)

Din cuprinsul definitiei se poate constata clar ca cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poarta omul, poluarea fiind consecinta activitatii mai ales social – economice a acestuia.

Privita istoric, poluarea mediului a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a diversificat pe masura evolutiei societatii umane, ajungând astazi una dintre importantele preocupari ale specialistilor din diferite domenii ale stiintei si tehnicii, ale statelor si guvernelor, ale întregii populatii a pamântului. Aceasta, pentru ca primejdia reprezentata de poluare a crescut si creste neîncetat, impunând masuri urgente pe plan national si international, în spiritul ideilor pentru combaterea poluarii.

Poluarea,printre alte clasificari, este clasificata în poluare naturala si poluare artificiala.

Sursele naturale principale ale poluarii sunt eruptiile vulcanice, furtunile de praf, in¬cendiile naturale ale padurilor si altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substante organice.

Eruptiile vulcanice care genereaza produsi gazosi, lichizi si solizi exercitând influente negative asu¬pra puritatii atmosferice. Cenusile vulcanice, împreuna cu vaporii de apa, praful vulcanic si alte numeroase gaze, sunt suflate în atmosfera, unde formeaza nori grosi, care pot pluti pâna la mari distante de locul de emitere. Timpul de ramânere în atmosfera a acestor suspensii poate ajunge chiar la 1-2 ani.

Furtunile de praf sunt si ele un important factor în poluarea aerului. Terenurile afâ¬nate din regiunile de stepa, în perioadele lipsite de precipitatii, pierd partea aeriana a vegeta¬tiei si ramân expuse actiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de durata, ridica de pe sol o parte din particulele , care sunt retinute în atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor particule ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spalare exercitat de ploi, se poate produce la mari distante fata de locul de unde au fost ridicate.

Incendiile naturale sunt o importanta sursa de fum si cenusa, care se produc atunci când umidita¬tea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de raspândit, mai ales în zona tropicala, desi, în general, gradul de umiditate al padurilor din aceasta zona nu este de natura sa favorizeze izbucnirea incendiului.

Ecologia si protectia mediului

Ecologia: de la stiinta la constiinta

Ca in cazul multor discipline, numele si definitia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemati sa ii cunoasca continentul si sa-i patrunda semnificatiile. In privinta denumirii, termenul de ecologie s-a impus in atentia opiniei publice occidentale mai ales dupa 1970, iar in Europa centrala si de est cu precadere in ultimul deceniu.

O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare in frunte cu cel de la Cernobal (26 aprilie 1986) au zguduit din inertie opinia publica si a introdus treptat ecologia in randul preocuparilor individului si comunitatilor. Se redescoperea astfel un concert si un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuita biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de nastere 1866, pe cand acesta functiona ca profesor la Universitatea din Sena.

De altfel, prima sa mentiune cu valoare de certificat de nastere se gaseste intr-o nota de la pagina 8 a lucrarii "Generalle Morphologie der Organismen" (Berlin, 1866), sub forma: "...sekologie... stiinta economiei, modului de viata, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc." Construit precum termenul de economie, cel de ecologie deriva, in parte, din radacina indo-europeana weik, care desemneaza o unitate sociala imediat superioara casei sefului de familie.

Aceasta radacina a dat sanskritul veah (casa), latinul vicus (cartierul unui oras, burg) si grecul oikos (habitat, acasa). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a doua cuvinte grecesti: oikos si logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezinta stiinta habitatului, respectiv o ramura a biologiei care studiaza interactiunile dintre fiintele vii si mediul lor. Dar, evident, semnificatiile sale au fost mult amplificate si diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?
Parafrazand un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) si despre ecologie se poate spune ca daca numele ii este general si unanim recunoscut, paternitatea acestuia este inca discutata.

Astfel, intr-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansata ipoteza ca inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful si scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan intrucatva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodata, si unul dintre cantaretii vietii in natura. Dupa cum se stie, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnata de panteism in care natura e perceputa deopotriva ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu si ca o sfera imperfecta unde se cuvine "transcede".

In societatea timpului, adeptii unei asemenea conceptii erau perceputi ca niste neconformisti. Astfel, in cartea sa "Walden, sau in viata in padure" Thoreau reconstituie experienta reintoarcerii sale pe pamant, care a durat putin peste doi ani. Printre altele, acesta povesteste "M-am dus in padure intrucat am vrut sa traiesc fara graba, sa fac fata numai fortelor esentiale ale vietii, sa descopar ceea ce aceasta poate sa ma invete, sfarsind sa constat, la ora mortii mele, ca nu am invins-o".

Aceasta experienta apropiata multor "expeditii" ecologiste actuale explica, in mare parte, eroarea de descifrare comisa in 1958 de editorii corespondentei lui Thoreau. Astfel, acestia au citit, din greseala "ecology" (ecologie) acolo unde scriitorul-filozof scrisese "geology" (geologie) intr-o scrisoare datata 1 ianuarie 1858 si adresata verisorului sau G. Thatcher.

Aceasta confuzie de termeni, deosebit de seducatoare si in spiritul senzationalului american (cine nu era tentat sa considere ca primul scriitor si practician al "intoarcerii la natura" a fost, in acelasi timp, si parintele cuvantului ecologie, in defavoarea unui ferm om de stiinta?), avea sa fie corectata insa de aceiasi editori entuziasti in 1975. In acest fel Ernst Haeckel era repus in totalitate in drepturi si astazi nimeni nu-i mai contesta paternitatea termenului si conceptului de ecologie.